Paris Motor Show

Citeste cele mai recente stiri de la Salonul Auto de la Paris. Puteti gasi informatiivideofoto dar si specificatiile tehnice ale masinilor care au fost prezentate la Mondial de l'Automobile.

Noutatea Dacia pentru Salonul Auto de la Paris: o noua fata pentru patru dintre modelele brandului

Salonul Auto de la Paris va veni cu surprize din partea majoritatii producatorilor auto. Printre noutatile pregatite de acestia se vor numara, de aceasta data, si cele pe care cei de la Dacia ni le propun. Da, asta este cu siguranta o informatie care va uimi pe multa lume. Si pentru ca este o veste importanta, trebuie sa va spunem si voua despre ce este vorba.

Reprezentantii companiei Dacia au hotarat sa dea o noua fata catorva modele pe care le putem gasi pe piata. De aceste modificari vor beneficia patru masini din gama. Este vorba despre Logan, Logan MCV, Sandero si Sandero Stepway, masini care vor avea un aspect reimprospatat.

Asadar, Dacia a decis sa isi surprinda clientii cu introducerea unor schimbari de ordin estetic, destul de numeroase, spun specialistii, care sunt menite sa atraga mai multi clienti.

Look-ul noilor masini se va schimba, incepand cu partea frontala si terminand cu spatele. Atat bara de protectie, grila frontala, proiectoarele de ceata, precum si spoilerul si prizele de aer primesc anul acesta un nou design, oferind fiecarui model un adevarat aer de familie. Noutatea adusa in prim plan de constructorul de la Mioveni o reprezinta noile faruri redesenante, care sunt dotate cu tehnologie LED pe timp de zi, introduse acum pentru prima data in gama lor de masini. Aceasta noua caracteristica este prezenta si in partea din spate, noile stopuri cu LED avand si aici o forma refacuta.

In legatura cu dotarile din interior nu avem foarte multe detalii, ramane sa asteptam prezentarea oficiala de la Salonul Auto de la Paris. Totusi, se pare ca schimbarile sporesc confortul soferului, dar nu neglijeaza nici pasagerii.

Reprezentantii companiei Dacia au spus ca noile modele vor beneficia de mai multe spatii de depozitare si tapiterii mai actuale. In plus, masinile marca Dacia vor avea si o ergonomie imbunatatita, dar si echipamente in trend, adaptate in conformitate cu cerintele pietei aflata in continua schimbare.

Despre motorizare inca nu stim nimic, dar zvonurile din industrie semnaleaza faptul ca inginerii de la Dacia vor sa lanseze mai multe tipuri de motoare, mai ales in gama Sandero si Logan. Vom vedea insa peste ceva timp daca aceste stiri se vor cofirma. Se pare ca motoarele de 90 de cai putere vor trece de 100, iar acest lucru nu poate decat sa ne bucure, nu-i asa?

In plus, noutatea ar putea fi si introducerea motorului pe benzina TCe de 1,2 litri, despre care am tot auzit in mediul online in ultima vreme.

Paris Motor Show
Anunturi auto
Ai o masina de vanzare? Adauga un anunt gratuit pe cel mai dinamic site auto din Romania!
Adauga anunt